Un interviu realizat de Sandra Bünger, jurnalistă și vicepreședintă WAVe, cu președintele Waldemar Herdt
- Stimate domnule președinte, în vremuri de războaie, incertitudine crescândă, divizare socială, presiune economică și un flux de informații greu de gestionat: ce anume lipsește cel mai mult oamenilor, în opinia dumneavoastră? Și de ce multe dintre răspunsurile politice, mediatice sau tehnice sunt insuficiente tocmai în acest punct?
Ceea ce lipsește oamenilor în esență este orientarea interioară. Nu informația – de care avem prea multă –, ci orientarea: cine sunt eu? Pentru ce sunt responsabil? Ce îmi oferă stabilitate atunci când sistemele externe se clatină?
Multe răspunsuri ale epocii noastre rămân la suprafață. Politica încearcă să administreze, mass-media să explice, tehnologia să optimizeze. Dar vidul real este unul spiritual. Când omul nu mai are o busolă interioară, orice soluție exterioară devine fragilă. Atunci apar frica, agresivitatea sau retragerea.
Am învățat să reparăm sistemele, dar am uitat să întărim oamenii. Exact acolo se află lacuna – și ea nu poate fi acoperită cu algoritmi sau reglementări. - Astăzi, pacea este adesea înțeleasă ca un obiectiv politic sau o realizare diplomatică. Dumneavoastră vorbiți însă despre o pace mai profundă. Ce diferențiază pacea adevărată de simpla absență a războiului – și de ce atât de multe procese de pace eșuează tocmai în acest punct? Pacea
adevărată nu începe la masa negocierilor, ci în interiorul fiecărui om. Simpla absență a războiului este o stare, nu pace. Pacea apare acolo unde omul nu mai luptă în interiorul său – împotriva altora, împotriva sistemelor, împotriva lui însuși.
Multe procese de pace eșuează deoarece tratează simptomele, nu cauzele. Tratatele reglementează interesele, dar nu vindecă identitățile rănite, durerea istorică, frica de celălalt.
Fără adevăr, fără recunoașterea vinovăției, fără disponibilitatea de a se schimba interior, pacea rămâne o construcție fragilă. O pace stabilă are nevoie de substanță morală – altfel, ea este doar o pauză între conflicte. - Termenul „înțelegere între popoare” este folosit frecvent, dar pare în același timp gol de conținut sau ritualizat. Ce este necesar, în opinia dumneavoastră, pentru ca înțelegerea între culturi și națiuni să nu se limiteze la conferințe, ci să ajungă în gândirea, acțiunile și sentimentele oamenilor?
Înțelegerea între popoare eșuează atunci când este concepută doar din punct de vedere organizațional. Înțelegerea reală nu începe la elitele politice, ci la recunoașterea demnității celuilalt – indiferent de origine, istorie sau viziune asupra lumii.
Este nevoie de interes sincer, nu de curiozitate strategică. De a asculta fără a dori să judeci imediat. Și de curajul de a accepta diferențele, în loc să le uniformizezi.
Din Europa de Est știm că neîncrederea nu dispare prin cuvinte, ci prin acțiuni fiabile în timp. Înțelegerea crește încet, dar este posibilă dacă se bazează pe adevăr și respect, nu pe ideologie. - Valorile tradiționale sunt adesea suspectate că împiedică progresul. În același timp, asistăm la o lipsă de orientare și la divizarea societății. Care este, în opinia dumneavoastră, rolul real al valorilor tradiționale – un obstacol sau o bază pentru un viitor sănătos?
Valorile tradiționale nu sunt opuse progresului, ci sunt o condiție prealabilă a acestuia. Fără valori nu există direcție, ci doar mișcare. Progresul fără fundament devine un scop în sine – rapid, dar fără orientare.
Valori precum responsabilitatea, familia, loialitatea, moderația și respectul au susținut generații întregi, deoarece oferă stabilitate oamenilor. Ele nu protejează împotriva schimbării, ci împotriva arbitrarului.
Societățile nu se destramă pentru că au prea multe valori, ci pentru că nu mai împărtășesc valori comune. Valorile tradiționale nu sunt un pas înapoi – ele sunt o ancoră în vremuri tulburi. - Libertatea de exprimare este unul dintre marile slogane ale epocii noastre – și, în același timp, unul dintre cele mai controversate. Unde se termină pentru dumneavoastră libertatea de exprimare autentică și unde începe manipularea, controlul prin frică sau presiunea morală? Și ce efecte are acest lucru asupra unei societăți pe termen lung?
Libertatea de exprimare se termină acolo unde începe frica. Nu acolo unde cineva contrazice, ci acolo unde oamenii tac pentru că se tem de consecințe.
Manipularea nu apare doar prin minciuni, ci și prin narațiuni unilaterale, etichetare morală și presiune socială. Când abaterea este sancționată, libertatea este deja afectată – chiar și fără cenzură formală.
Pe termen lung, acest lucru distruge încrederea. Oamenii se retrag în interiorul lor, vorbesc doar în spații protejate sau nu mai vorbesc deloc. O societate care se teme de gândirea liberă își pierde substanța intelectuală. - În discursul public, credința este adesea privatizată sau prezentată ca un factor de divizare. Dumneavoastră susțineți o altă abordare. Care este, în opinia dumneavoastră, puterea credinței – nu ca dogmă, ci ca element de legătură pentru comunitate, responsabilitate și umanitate?
Credința nu este o ideologie, ci o atitudine interioară. Ea îi amintește omului că nu este măsura tuturor lucrurilor – și tocmai în asta constă puterea ei eliberatoare.
Credința unește, deoarece ne învață umilința. Responsabilitatea față de Dumnezeu duce la responsabilitatea față de semeni. Acolo unde credința este trăită în mod autentic, comunitatea nu se naște din constrângere, ci din compasiune și simț al datoriei.
În multe culturi, credința este mai puțin o teorie și mai mult o practică de viață. Ea oferă sprijin în momente de criză și orientare în perioade în care siguranțele exterioare se destramă. - Dacă reunim toate aceste teme – pace, valori, libertate, credință, comunitate – rămâne în final un cuvânt care este adesea ridiculizat: iubirea. Ce semnificație are iubirea, în opinia dumneavoastră, într-o politică mondială care pare să fie marcată în primul rând de interese, putere și frică? Și este iubirea poate mai realistă decât cred mulți?
Iubirea nu este un sentiment, ci o atitudine. Ea înseamnă să-ți asumi responsabilitatea – chiar și acolo unde devine incomod. În acest sens, iubirea este extrem de politică, deoarece contrazice principiul fricii.
O politică fără iubire devine rece, cinică și miopă. Iubirea, pe de altă parte, nu caută avantajul rapid, ci ceea ce este corect pe termen lung. Ea vede omul, nu doar interesul.
Poate că iubirea este ridiculizată tocmai pentru că necesită curaj. Dar fără iubire nu există reconciliere, comunitate și, în cele din urmă, pace. În realitate, iubirea nu este naivă – este cea mai realistă forță pe care o avem. Și, din punctul meu de vedere, Biblia a descris iubirea în mod foarte detaliat și ușor de înțeles.
1 Corinteni 13:4-8.
„Iubirea este îndelung răbdătoare și plină de bunătate. Iubirea nu se mândrește, nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Nu se poartă necuviincios, nu caută interesul său, nu se mânie, nu ține cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Totul îl rabdă, totul îl crede, totul îl nădăjduiește, totul îl suferă. Dragostea nu încetează niciodată.”
Prima Epistolă către Corinteni 13,4–8.
„Dragostea este îndelung răbdătoare și plină de bunătate. Dragostea nu se mândrește, nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Nu se poartă necuviincios, nu caută interesul propriu, nu se mânie, nu ține cont de rău. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Totul îl rabdă, totul îl crede, totul îl nădăjduiește, totul îl suferă. Dragostea nu încetează niciodată.”